Cu spatele la prezent

Sa ma intorc la tine doamna,
spasit si trist de revedere
trezit din somnul zbuciumat al verii
in cruda dimineata a toamnei?
 Mai bine dorm...
Sa te visez din nou in spatele unei ferestre inchise de o mana tremuranda,cu frica traita a unei ploi de vara.
Pe asternutul patului meu sa ramana doar transpiratia rece a visului in care eu nu te cunosteam.Pe tine nu vreau sa te mai cunosc...Ramai umbra,vis,dorinta.
 Imi este frica de ceea ce as putea descoperi in urma explorarilor mele.Voi cauta,mai bine, prin cetati parasite,urmele  unei vechi culturi,amintirile unor vremuri in care tu erai numita alma mater.
Curiozitatea exploratorului din mine a murit o data cu marea descoperire a lumii in care eu nu ma pot regasi.
Este o lume pe care eu nu vreau sa o cunosc mai mult.Imi este suficient atat cat am trait in prezentul ei,infricosat de perspectiva sumbra a viitorului sau,probabil compromis.Mi-as dori sa ma fi inselat,sa fiu catalogat nebun,neadaptat,frustrat...Asta,de dragul unor vremuri in care vor trai copii mei,nascuti tarziu de mama lor.Nu vad ce i-as mai putea invata din lumea asta noua,pe care imi doresc sa nu o fi cunoscut-o.
 Voi mai invata eu cate ceva din trecut,pentru ca,intotdeauna istoria se repeta.Voi fi din nou arheolog,preferand supozitiile acestuia decat certitudinile exploratorului.
 De aceea,acum,cred ca nu vreau sa te cunosc si pe tine in acest context.De frica a ceea ce as putea descoperi.
Voi lua pensula, spaclul,si voi indeparta fara graba si cu emotie fiecare strat de civilizatie,pana voi ajunge in timpul din care  ai plecat.Fara egoism,te voi expune publicului,pe ringul de dans al lumii,ca pe o ultima dovada irefutabila a unei eterne iubiri.
http://www.youtube.com/watch?v=DRDs8MQp9gA