Se pare ca am evoluat mai mult decat era necesar pentru supravietuirea speciei ...
Evolutia in aceasta directie gresita a dus involuntar la o degenerare a spiritului uman primordial si fara a fi axiomatica aceasta constatare se poate spune ca suntem specia cu cea mai mare capacitate de autodistrugere.Incepand cu nevoile gastronomice pe care ni le creem si terminand cu explorarea inutila a spatiului,trecem prin viata incercand sa obtinem mai mult decat putem suporta fizic si mental.Nu vrem sa fim doar oameni,trebuie imperios demonstrat acest fapt.
Omul si-a perfectionat,fara a avea nevoie,o serie de abilitati in camuflarea intentiilor si manipulare .
...si am fi putut sa ne trezim intr-o dimineata calda de vara,strangadu-ne disperati in brate de teama ca ne-ar putea vedea lumina.Imbatati de parfumul pacatului necomis,as fi aprins prima tigare pe care apoi,am fi ars-o impreuna pana la filtru ca pe scurta noastra viata.Dimineata aceea ar fi putut fi punctul de la sfarsitul scenariului,gongul de final al unei piese in care am jucat voluntari,improvizand in fiecare act pentru ca noi nu ne-am cunoscut niciodata rolurile.Scenaristul ar fi putut lua notite,reimpartind replicile celorlalti actori in timp ce regizorul,mut de incapacitatea lui de previziune,si-ar fi dat demisia
Apoi,tinandu-ne de mana,am fi asteptat aplauzele inimilor noastre pe scena din sala in care piesa s-a jucat in premiera fara public si presa.Asa ar fi fost simplu,fara sa complicam un scenariu pe care nu-l vom invata poate niciodata,pe care il vom rescrie de cate ori va fi nevoie pana cand,plictisiti de atatea improvizatii,vom parasi teatrul.Daca toate ar fi atat de simple nu am mai fi noi,cei moderni care au uitat sa priveasca inainte.
Am ales sa ne trezim transpirati de teama ca pe umarul meu a ramas tatuat profilul capului tau ce s-a odihnit pentru o clipa acolo.Pana si asa ar fi putut fi simplu dar,am fugit ca de la locul unei crime fara sa ma uit in ochii tai care asteptau un "buna dimineata"firesc si tandru,amandoi victime si calai in acelasi timp.In urma mea as fi vrut sa poti deschide fereastra si sa ma urmaresti de acolo facandu-mi fericita a promisiune cu mana.
In schimb,ai ramas sub asternutul aspru si rece ca o cetate aflata in parasire,tu,arheolog de ocazie,in cautarea ultimelor sperante pierdute.Ai intors spatele usii pe care am iesit in lume incercand sa aperi printr-un oftat ultima intrebare nepusa,sperand ca toate visele sa nu se termine dimineata odata cu prima tigare.Poate de aceea nici nu ai inchis usa in urma mea...
Am coborat sa-mi spal visele si sa mai mor un pic cu tine in gand,batand la o alta usa pe care nu vroiam sa o deschid si dincolo de care nu ma mai astepta nimic.In strada,lumea imi zambea complice fara a fi fericita,in timp ce eu,cu o cafea tare in mana,ma pregateam pentru o noua zi de razboi cu gandul la o ultima noapte de dragoste incerta.Un razboi cert,care nu era al meu,in care si eu si adversarul meu luptam pe rand cu o singura arma.Un razboi fara motive,victime,capitulari,asedii,strategii sau prizonieri.Nici macar nu se moare,se poarta pentru ca asa fac barbatii.Se razboiesc.
Cafeaua se termina si eu asteptam sa te vad din nou venind pentru a ne preface ca nu ne cunoastem suficient incat sa-ti pot spune buna dimineata.Cautam in zadar o privirea complice ca sa ma mai ucida inca un pic,sa mai mor putin pentru o cauza pierduta.
Ucide-ma incet,fara remuscari,cu priviri furate
